Al doilea eveniment Networking & Social Night by Transilvania IT Cluster & ABC Incubator s-a desfășurat aseară și a reunit într-un cadru informal reprezentanți ai start-up-urilor și ai investitorilor, precum și alți membri din ecosistem.
După prima întâlnire, care a avut loc în 24 februarie, am primit doar reacții pozitive, astfel că am decis să organizăm lunar astfel de evenimente, cu discuții constructive, într-un altfel de cadru.
Ne-am dorit ca de această dată să "ne luăm rolul în serios", prin urmare am invitat cinci participanți să susțină un pitch de 3 minute, prin care să ne prezinte ideea lor de business.
S-au înscris și au prezentat, pe rând, reprezentanții: Telios Care, WakeZ App, SEO365, RF Meters și tiny.ERP. Îi felicităm pe această cale pentru curajul de a-și expune ideile îndrăznețe, utile și inovatoare. Toate au fost bine primite și încurajate, iar favoritul publicului a fost răsplătit cu un premiu… de popularitate.
Așteptăm cu nerăbdare întâlnirea din luna aprilie, unde sperăm să avem o prezență la fel de numeroasă și cât mai mulți doritori să prezinte idei creative!
Comentarios