top of page
Madalina Neacsu

Întâlnirea membrilor Transilvania IT Cluster & ARIES Transilvania, la AGA 2023

Adunarea Generală Anuală 2023 a prilejuit întâlnirea membrilor Transilvania IT Cluster și ai ARIES Transilvania în format fizic, după patru ani. Ultima astfel de întâlnire a avut loc în 2019 și a fost urmată de ediții online, în contextul restricțiilor cauzate de pandemie.


Ne-am bucurat de o prezență numeroasă și de mult entuziasm și susținere din partea membrilor comunității noastre, ca de fiecare dată, lucru pentru care le mulțumim încă o dată.


Pe agenda evenimentului s-au numărat: prezentarea activităţii curente şi a programelor desfăşurate de Asociația Transilvania IT & ARIES Transilvania, precum şi celor care sunt sau vor fi în curs de desfăşurare până la următoarea adunare generală; prezentarea și aprobarea situației financiare și altele.


În ceea ce privește modificările în componența Consiliului Director al Asociațiilor, Ovidiu Rațiu (CEO Control Data Systems) s-a retras din board-ul director, iar în locul acestuia a fost votat Dumitru Petreuș - membru în Transilvania IT de peste 7 ani, antreprenor, fondator al Wello.ai și Extasy.com.


Echipei Transilvania IT & ARIES Transilvania li s-au alăturat membrii Consiliului Director, iar domnul Voicu Oprean, președinte al boardului și CEO AROBS, a luat cuvântul, subliniind beneficiile pe care activitatea clusterului Transilvania IT le-a adus și le va mai aduce.


La final, Bianca Muntean, cluster manager Transilvania IT, le-a prezentat invitaților planurile de viitor, care includ proiecte ambițioase de implicare și mai mare în societate, în educația celor mici și a generațiilor viitoare. Printre aceste proiecte se numără un showroom de tehnologie, despre care sperăm să vorbim mai mult în următoarea perioadă, după ce vor fi făcuți cei mai importanți pași în realizarea sa.


Întâlnirea s-a încheiat în cel mai plăcut mod, cu ”runde” de socializare și networking între membrii clusterului și echipă, aspectele care ne-au lipsit cel mai mult în ultimii patru ani și pe care le-am așteptat cu toții.





Comments


bottom of page